Archive for Aprilie, 2010

Sancţiunile de după incidentele din meciul Steaua-Timişoara

Jandarmeria Bucureşti a emis vineri un comunicat în care precizează că după analizarea incidentelor de la partida Steaua - FC Timişoara, a decis să sancţioneze societatea de securitate prezentă pe stadion, să înceapă urmărirea penală pentru patru suporteri şi să interzică 23 de fani pe stadioane.

Jandarmeria a precizat că a identificat 342 de persoane prezente în sectoarele Tribunei a II-a a de la Stadionul Steaua care au participat la incidentele de la sfârşitul meciului.

“S-a stabilit identitatea a 342 de spectatori care au participat la evenimentele petrecute la sfârşitul partidei, în tribuna a II-a, sectoarele 18 şi 19. Dintre aceştia, pentru patru persoane au fost întocmite actele de constatare care premerg începerii urmăririi penale privind săvârşirea unor fapte de loviri sau alte violenţe, opunere cu violenţă faţă de forţele de ordine şi ultraj. De asemenea, douăzeci şi trei de persoane au fost sancţionate contravenţional pentru aruncarea cu diferite obiecte asupra personalului de ordine şi siguranţă, conform art. 20, lit. i din Legea 4/ 2008 şi le-a fost aplicată sancţiunea complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de 1 an”, se arată în comunicat Jandarmeriei. Continuare ‘Sancţiunile de după incidentele din meciul Steaua-Timişoara’

International Curtea de Arges - FC Vaslui

Steaua - Poli Timişoara, etapa 29

Steaua Continuare ‘Steaua - Poli Timişoara, etapa 29′

Rîbniţa - Zimbru Chişinău

17 Continuare ‘Rîbniţa - Zimbru Chişinău’

U Craiova - Unirea Urziceni, etapa 29

Craiova Continuare ‘U Craiova - Unirea Urziceni, etapa 29′

Steaua - Poli Timişoara, de la ce au început “marile acte huliganice” prezentate de mass-media


FC Steaua scrie:

In filmuletul postat se poate vedea clar inceputul actiunii in forta a firmei de paza. In partea inferioara a filmarii, chiar in centru, un steward ridica pumnul, intentionand sa loveasca un tanar suporter (de doua ori), dupa care incepe sa pulverizeze spray iritant lacrimogen. Asadar, afirmatiile conform carora incidentele au pornit de la un scaun aruncat sunt mincinoase. In plus, dupa primele jeturi de spray, angajatii firmei criminale continua sa loveasca si sa descarce buteliile inspre suporteri, desi majoritatea acestora fie fugise fie ridica mainile, pentru a arata faptul ca nu sunt agresivi. Firma de paza SHELTER dovedeste astfel, pe langa un abuz grosolan de forta, aceleasi calitati cu cele ale conducerii steliste (ipocrizie si neprofesionalism) ale caror ordine le-au urmat, probabil, atunci cand au demarat aceasta actiune. Continuare ‘Steaua - Poli Timişoara, de la ce au început “marile acte huliganice” prezentate de mass-media’

Dinamo - Poli Iaşi, etapa 29

Dinamo Continuare ‘Dinamo - Poli Iaşi, etapa 29′

Steaua - Granollers, Cupa Cupelor la handbal(foto+video)


Continuare ‘Steaua - Granollers, Cupa Cupelor la handbal(foto+video)’

Oţelul - Rapid, etapa 29

Otelul Continuare ‘Oţelul - Rapid, etapa 29′

Suporterii hunedoreni pe coclaurii diviziei IV: Dacă nu există civilizaţie, înseamnă că e Uricani

Meciul dintre FC Hunedoara si Minerul Uricani nu va ramane in istorie pentru latura sa fotbalistica, ci pentru felul in care un conducator de obste si-a mobilizat votantii, prin acelaasi mod in care le-a atras si voturile: o sticla de bere, pentru a-si face propria lege, dupa un scenariu dement, desprins din Evul Mediu. Planul marsav avea sa se vada inca de la meciul juniorilor, care au fost agresati verbal si luati la tinta cu doze si sticle de bere, numai ca atunci nimeni nu se astepta la ceea ce s-a intamplat. Continuare ‘Suporterii hunedoreni pe coclaurii diviziei IV: Dacă nu există civilizaţie, înseamnă că e Uricani’

Dunărea Galaţi - Petrolul Ploieşti, etapa 26 din Liga II

Continuare ‘Dunărea Galaţi - Petrolul Ploieşti, etapa 26 din Liga II’

Fanii FC Argeş în luptă cu nepăsarea* etapa 26 împotriva Fortunei Covaci

Continuare ‘Fanii FC Argeş în luptă cu nepăsarea* etapa 26 împotriva Fortunei Covaci’

CFR Cluj - Unirea Alba Iulia

Continuare ‘CFR Cluj - Unirea Alba Iulia’

Steaua-Mediaş, la baschet

FC Vaslui - U Craiova

universitatea la craiova mesaj vaslui Continuare ‘FC Vaslui - U Craiova’

Petrolul - FCM Bacau (21 aprilie 2010)

petrolul_-_fcm_bacau_21_aprilie_2010_-_01 Continuare ‘Petrolul - FCM Bacau (21 aprilie 2010)’

FC Bihor Oradea - CS Otopeni

Continuare ‘FC Bihor Oradea - CS Otopeni’

CSM Râmnicu Vâlcea - Universitatea Cluj

Continuare ‘CSM Râmnicu Vâlcea - Universitatea Cluj’

Viaţa de ultras

Pentru că acum ceva vreme priveam imagini de la o nuntă în stil ultras, avem o demonstaţie certă că viaţa de ultras nu se sfârşeşte odată cu moartea.

Ultraşii Salernitanei au omagiat moartea lui Carmine Rinaldi, poreclit “Siberianul”, lider al peluzei celor din Salerno pe stadion, la meciul cu Empoli, alături de…. Siberianul.

Etapa 24 / FC Argeş – FC Bihor

fc arges suporteri Continuare ‘Etapa 24 / FC Argeş – FC Bihor’