La MAGAZIN ULTRAS, până miercuri, 4 august, puteţi comanda orice produs de pe www.hooligan.de, la preţul de pe site, fără nici o altă taxă (nici măcar taxele poştale). O selecţie din multele produse ce pot fi aduse puteţi vedea aici
Magazin Ultras, unic distribuitor pe România a produselor Hooligan streetwear.
In ultimii anii, a inceput sa se faca simtit si in Romania un curent (ca sa nu-i spun “moda”) de inspiratie britanica. Din nefericire, filmele artistice si internetul nu sunt printre cele mai bune surse de informatii, realitatile fiind, de multe ori, transmise intr-un mod deformat…
In incercarea de a merge un pic mai aproape de sursa si de a vedea ce e dincolo de “sepcutele in patratele”, public, azi, traducerea unui scurt fragment din cartea lui Paul Debrick (1964-2007) “The Brick - A hooligan’s story”…
Introducere
Stiu ce ginditi…nu inca o carte despre huligani!…si in parte, ati avea dreptate…pe de alta parte, asta-i diferita… cind lumea scrie carti despre huligani, totul se invirte in jurul iubitului meu Everton, stralucitoarei mele Chelsea, a minunatului Middlesbrough si tot asa. Eu unul n-am dat si nu voi da niciodata nici macar doi bani pe Middlesbrough Football Club. Continuare ‘The Brick “Povestea unui huligan”’
opinii exprimate in perioada mai-august 2006, din revista Suporter nr.2 si 3
Întrebarea pt.numarul 2 al revistei este următoarea: ” Ce părere aveţi despre oportunitatea apariţiei modei casual în scena suporterilor români.
Răzvan - Sud Dinamo: Când mi s-a propus de către redacţia acestei reviste să scriu un articol despre mişcarea casual, am rămas cel puţin surprins. Nefiind un pasionat al fenomenului casual şi, după părerea mea, nici un adept al acestuia, m-am întrebat firesc: “De ce acest subiect şi de ce am fost ales să scriu articolul? Să fie oare peluza din care fac eu parte (Sud Dinamo) percepută ca un bastion al acestui mod de manifestare în România?”
Mişcarea casual a apărut în Marea Britanie (din câte ştiu eu -şi aici s-ar putea să mă înşel-, cei care au dat tonul fiind suporterii lui Aberdeen. Ei se deosebeau clar de restul huliganilor din insulă, care în general erau skinheads sau doar adoptau acest stil de imbrăcăminte prin ţinute de stradă sau sport. Acest fapt îi ajuta să se ferească de controalele poliţiei şi să ajungă mai uşor la adversari. Fenomenul s-a răspândit foarte rapid în insula britanică, cunoscând perioada de glorie spre mijlocul anilor ‘80.
A vorbi despre un fenomen casual în România mi se pare o chestie inutilă pentru simplul motiv ca aceasta nu există. Nu pot susţine dacă acest fapt constituie un lucru bun sau rău, cert este că nici adoptarea mai mult forţată şi cu caracter temporar de către doua peluze româneşti a acestui stil şi nici unele tendinţe în plan vestimentar în peluzele noastre nu pot constitui ceea ce s-ar numi un “fenomen casual”. În sudul dinamovist s-a cristalizat o structură ce şi-a propus să adopte acest stil, dar se simte lipsa unei concurenţe reale pe acest plan. Continuare ‘Casual - păreri pro şi contra’
Unirea Urziceni a intâlnit aseară Zenit St.Petersburg intr-un meci contând pentru playoff-ul UCL. In minutul 86, ultraşii celor de la Zenit au aprins o torţa pe care au aruncat-o in fanii români de la Peluza Sud. Românii au ripostat, fortând cordonul. In acele momente, 2 baieţi, profitand de lipsa de atenţie a celor de la Zenit care se rafuiau la gard cu românii, au escaladat gardul reusind să traga de steagul de gard al celor de la Ultra-Z. Unul dintre stewarzii firmei de pază a dat dovada de prea mult zel, impiedicandu-i pe aceştia să ia steagul. S-a creat o îmbulzeala in care ruşii au reuşit sa-şi traga steagul inapoi. Insă o parte din steag a ramăs la români. Inţelegand situaţia in care se află, ruşii au forţat poarta dintre cele 2 sectoare, aceasta cedând. Aflandu-se in faţa porţii deschise, în momentul in care românii se regrupaseră, ruşii nu au mai avut intenţia să provoace şi o confruntare directă. Atunci firma de pază a intervenit iar spiritele s-au calmat. Continuare ‘Incidente la Unirea Urziceni - Zenit St.Petersburg’
Deplasarea de vineri, 23 iulie, la meciul dintre Sportul Studentesc - Otelul Galati a scos in evidenta o serie de anomalii cu care din pacate ne-am intalnit in ultima vreme tot mai des.
Desi am indeplinit toate conditiile necesare pentru a intra pe arena adversarilor si a ne sustine echipa, se pare ca nu a fost de ajuns. Inca de la bun inceput am fost bruscati, amenintati si ni s-au pus bete in roate atat cat a fost nevoie sa nu ni se permita accesul. Ni s-au pus in discutie o serie de motive, rand pe rand pentru care nu ar fi trebuit sa intram dupa parerea jandarmilor si spre surprinderea noastra si a celor de la Politia Rutiera (?!) precum prezenta unui lider, prezenta listelor cu numele si CNP-urile celor care au facut deplasarea, prezenta buletinelor, suma necesara pentru achizitionarea biletelor de acces. In momentul in care am dovedit ca indeplinim toate aceste conditii, ni s-a invocat o noua serie de motive pentru care nu vom fi lasati sa intram precum faptul ca nu am anuntat pe cei din jandarmerie cand am intrat in Bucuresti. Continuare ‘Peluza Sud Galaţi - cronica deplasării la Sportul’
VIATA DE JANDARM, DURA SI “CONTONDENTA”
BÃTAIA E RUPTÃ DIN RAI… Un subofiter din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi, a fost bãtut de colegii din Bucuresti, care l-au confundat cu un membru al galeriei FC Vaslui. Aceeasi soartã, se pare, a avut-o si colegul sãu, Rotaru, dupã ce a încercat sã intervinã în apãrarea sa. Continuare ‘Jandarmi bătuţi de jandarmi’
Hai să privim România ca pe un club de fotbal. FC România are, ca orice club, un preşedinte, mai mulţi Argăsei, Roşci, Dini şi Stoici, jucătorii sunt ăia din Parlament şi noi, cireada de dobitoace, în tribune.
Chiar acum ascult la radio: “România, cea mai coruptă ţară din UE”. Ultraşii din tribune n-ar avea prea multe lucruri de făcut în momentul ăsta, doar să nu se prezinte la stadion, să piardă preşedintele şi drepturile de televizare şi banii de pe bilete. Exact acelaşi lucru pe care îl facem noi acum din cauză de lehamite: nu mergem la vot, numai că nu pierde nimic dom’ preşedinte din asta. Dacă eram noi nişte ultraşi adevăraţi, din ăia pe care îi blesteamă lumea pe stadioane şi îi alintă cu spume la gură “animalelor”? Cum anunţa patronul că scumpeşte biletele (benzina, pâinea, ţigările), făceam frumos bannere în care îl beşteleam puţinel. Dacă nu-i venea nici aşa mintea la cap, făceam protest, îi ziceam de bine în faţa stadionului şi mai dădeam şi câteva petarde să nu cumva să creadă că glumim. Continuare ‘Dac-am fi toţi ultraşi…’
Spectacolul din teren cere spectacol in tribune. Ei sunt mereu acolo, ultrasii sunt cei care afirma ca nimeni si nimic nu poate castiga in inima lor lupta pentru intaietate in ierarhia marilor iubiri in fata “Echipei”. Regulile nescrise ale codului “ultras” le dicteaza sa fie mereu langa echipa, iar pasiunea pusa in slujba acesteia nu-i lasa sa faca nici un pas inapoi in fata “adversarilor”. Suporterii celorlalte echipe, jandarmii si politistii, ochii vigilenti ai stewards-ilor si acum “obligatoriile”, camere de filmat le sunt dusmani, iar incidentele, uneori foarte violente apar aproape la fiecare meci.
Evenimentele de la Nijmegen, unde fanii dinamovisti s-au dat din nou in spectacol in Europa, aruncand cu torte, scaune si orice aveau la indemana in teren si in “adversarii” olandezii aflati de partea cealalta a baricadei, aduc din nou in discutie fanatismul din jurul fotbalului.
Fanii alb-rosii risca ca Dinamo sa piarda meciul la masa verde si sa fie eliminata din competitiile europene pentru mai multi ani, insa orice eventuala sanctiune paleste in fata satisfactiei data de faptul ca numele acestora s-a auzit nou in Europa, iar prestigiul in grupul select al celor guvernati de un cod nescris de legi, in care adversarul este cel mai mare dusman, nu face altceva decat sa creasca.
Continuare ‘Ultrasi: Sange, ura si pasiune in numele Echipei si impotriva uniformei’
Această rubrică se doreşte a fi adresată acelora care de abia acum descoperă fenomenul ultras. În cuprinsul ei se vor regăsi, prezentate la un nivel ’iniţiatic’ principalele noţiuni legate de lumea peluzelor. Pentru acest prim articol m-am oprit asupra unuia dintre elementele cele mai definitorii pentru o grupare: steagul de gard.
Steagurile purtând denumirile şi simbolurile grupurilor ultras au fost însă precedate de cele ale aşa numitelor „cluburi” de suporteri- un fel de “ligi” de suporteri româneşti- (cel mai vechi dintre ele Fedelissimi Torino’51).
Primul steag de gard aparţinând unui grup ultras a fost al celor de la Fossa dei Leoni – Milan în 1968. În anul următor e rândul celor de la Boys S.A.N –Inter şi Ultras Tito Cucchiaroni – Sampdoria. Primele steaguri care şi-au făcut apariţia pe gardurile stadioanelor româneşti, după Revoluţie, erau de fapt steaguri „de băţ” adaptate prin coaserea unor şireturi şi aplicarea unui înscris, majoritatea dintre ele greu lizibile. Continuare ‘ABC … ultras’
Suporterul nu este huliganul derbedeu pus pe scandal si infractiuni.
Suporterul este acel membru al societatii, consumator de sport (fotbal, de cele mai multe ori), care face multe sacrificii pentru a-si sustine echipa.
In orice zi de meci, fie ea luni, marti, duminica, Craciun sau ziua mamei, suporterul isi lasa familia, isi lasa nevasta, copilul sau chiar mama bolnava. El isi cheltuie banii, pleaca de la examen sau de la cel mai important curs; pleaca de la serviciu ori se cearta cu seful doar pentru ca e acea zi din saptamana in care simte viata altfel. Acea zi din saptamana nu intarzie niciodata, vine…, e acolo mereu pentru el si nu e niciodata la fel.
Continuare ‘Pentru cei care inca nu au inteles…’
Intr-o “lume a barbatilor” asa cum le place unora sa spuna despre “lumea peluzelor”, cu toate ca vrem sau nu, ca ne place sau nu, exista si fete. Iar unele au avut mai multe curaj si s-au organizat in grupari. Prima grupare de fete care a avut activitate in peluzele din Romania a fost infiintata la Craiova. Ele se numeau simplu “Girls”. Apoi le-au mai urmate exemplul fetele de la Rapid – “Granata Girls”, Iasi – “Blue White Ladies”, Dinamo – “Power Puff”, Timisoara – “Banatica”, U Cluj – “Kamikaze”, CFR Cluj – “Ablaze” si Constanta “South Girls”. De ce au facut acest pas, cum se simt in peluze, ce realizari au avut, la toate aceste intrebari vom primi raspunsuri intr-un serial de interviuri realizate de Dodo de la BWL. Incepem, cum era firesc cu fetele de la “Girls”. Continuare ‘Interviuri ultra’: “În peluze, cu fulare, ultra`, nu admiratoare! Fără discriminare!”’
Iată câteva clipuri realizate de tineri români din Basarabia în care încearcă să explice de ce iubesc România…
Originile cuvântului ULTRAS în România, asociat cu un grup organizat de suporteri, sunt reclamate de mai multe galerii. Una dintre acestea este galeria Rapidului, prin streagul Ultras Rapid, datând din 1988.
mai multe detalii în interviul realizat de MOB….
Am avut ocazia sa stam de vorba cu unul dintre pionierii a ceea ce inseamna fenomen ultras la Rapid si in Romania. Este vorba de Romeo, un rapidist stabilit acum in Franta, care in primavara anului 1988 a pus bazele primului grup din Romania cu titulatura ultras. Poate vremurile respective erau mult prea restrictive in ceea ce priveste exprimarea libera, una din coordonatele de baza ale activitatii unui ultras, insa numai simplul fapt ca cineva s-a gandit la asa ceva este remarcabil:
*Am vazut cu totii pozele cu bannerul(ultras Rapid, poza facuta in anul 1988), prima intrebare este daca exista si un grup in jurul lui, si daca era pus pe gard ? Continuare ‘Ultras Rapid 1988 - interviu’
Comentarii recente