Scene incredibile petrecute la Bucureşti, în jurul orelor 23.00. după ce meciul dintre Steaua şi FC Timişoara s-a încheiat, mai mulţi din cei prezenţi au urcat în tramvaiul 41.
Undeva la intersecţia dintre Bulevardul Crângaşi şi strada Ceahlău, din Capitală, un grup de tineri au aşteptat ca lumea să coboare în acea staţie. Au ochit apoi un alt tânăr care avea un fular stelist în mână şi care au bănuit că a fost la meci, pe Ghencea. Ce a urmat e greu de descris în cuvinte. Continuare ‘Un suporter stelist a fost bătut cu bestialitate în Crângaşi, după ce a coborât din tramvaiul 41′
-continui să postez din lucrarea de licenţă realizată de Dinu Guţu-
Lucrarea de faţă nu îşi propune să analizeze comportamentul membrilor aleatorii care formează „mulţimea convenţională” a spectatorilor unui meci de fotbal, ci grupurile organizate, situate, de obicei, la peluzele stadioanelor, care formează galeria unei echipe de fotbal. Încadrarea teoretică a grupurilor organizate de suporteri pune anumite probleme, întrucât modul situaţional diferit de acţionare le plasează în cel puţin două categorii cu grade diferite de intensitate:
a) „mulţimi active”, care „se manifestă emoţional foarte puternic,
având un scop preponderent instrumental; urmăresc adesea sancţionarea violentă a ceea ce indivizii împreună consideră că trebuie pedepsit”;
b) „mulţimi protestatare”, care „au un caracter distructiv… semnalează
că ceva nu merge bine în societate”.
Prezentarea de mai sus a modului britanic de organizare a suporterilor (care se încadrează doar în limitele unei „mulţimi active”) o văd necesară pentru a putea distinge, prin contrapunere, elementele modelului „Ultras”, care face subiectul acestei lucrări.. Continuare ‘Grupul „Ultras” (brigada)’
În luna mai v-am rugat să ajutaţi un prieten în încercarea de a defini fenomenul suporterilor organizaţi în cadrul lucrării sale de licenţă. Iată că efortul a meritat, am primit rezultatul final, unul foarte interesant.
Să începem cu o hartă menită a vedea repartizarea dintre ultraşi şi huligani pe teritoriul Europei:
Continuare ‘Hartă a clivajului dintre ultras şi hooligans în Europa’
In ultimii anii, a inceput sa se faca simtit si in Romania un curent (ca sa nu-i spun “moda”) de inspiratie britanica. Din nefericire, filmele artistice si internetul nu sunt printre cele mai bune surse de informatii, realitatile fiind, de multe ori, transmise intr-un mod deformat…
In incercarea de a merge un pic mai aproape de sursa si de a vedea ce e dincolo de “sepcutele in patratele”, public, azi, traducerea unui scurt fragment din cartea lui Paul Debrick (1964-2007) “The Brick - A hooligan’s story”…
Introducere
Stiu ce ginditi…nu inca o carte despre huligani!…si in parte, ati avea dreptate…pe de alta parte, asta-i diferita… cind lumea scrie carti despre huligani, totul se invirte in jurul iubitului meu Everton, stralucitoarei mele Chelsea, a minunatului Middlesbrough si tot asa. Eu unul n-am dat si nu voi da niciodata nici macar doi bani pe Middlesbrough Football Club. Continuare ‘The Brick “Povestea unui huligan”’
Hai să privim România ca pe un club de fotbal. FC România are, ca orice club, un preşedinte, mai mulţi Argăsei, Roşci, Dini şi Stoici, jucătorii sunt ăia din Parlament şi noi, cireada de dobitoace, în tribune.
Chiar acum ascult la radio: “România, cea mai coruptă ţară din UE”. Ultraşii din tribune n-ar avea prea multe lucruri de făcut în momentul ăsta, doar să nu se prezinte la stadion, să piardă preşedintele şi drepturile de televizare şi banii de pe bilete. Exact acelaşi lucru pe care îl facem noi acum din cauză de lehamite: nu mergem la vot, numai că nu pierde nimic dom’ preşedinte din asta. Dacă eram noi nişte ultraşi adevăraţi, din ăia pe care îi blesteamă lumea pe stadioane şi îi alintă cu spume la gură “animalelor”? Cum anunţa patronul că scumpeşte biletele (benzina, pâinea, ţigările), făceam frumos bannere în care îl beşteleam puţinel. Dacă nu-i venea nici aşa mintea la cap, făceam protest, îi ziceam de bine în faţa stadionului şi mai dădeam şi câteva petarde să nu cumva să creadă că glumim. Continuare ‘Dac-am fi toţi ultraşi…’
Această rubrică se doreşte a fi adresată acelora care de abia acum descoperă fenomenul ultras. În cuprinsul ei se vor regăsi, prezentate la un nivel ’iniţiatic’ principalele noţiuni legate de lumea peluzelor. Pentru acest prim articol m-am oprit asupra unuia dintre elementele cele mai definitorii pentru o grupare: steagul de gard.
Steagurile purtând denumirile şi simbolurile grupurilor ultras au fost însă precedate de cele ale aşa numitelor „cluburi” de suporteri- un fel de “ligi” de suporteri româneşti- (cel mai vechi dintre ele Fedelissimi Torino’51).
Primul steag de gard aparţinând unui grup ultras a fost al celor de la Fossa dei Leoni – Milan în 1968. În anul următor e rândul celor de la Boys S.A.N –Inter şi Ultras Tito Cucchiaroni – Sampdoria. Primele steaguri care şi-au făcut apariţia pe gardurile stadioanelor româneşti, după Revoluţie, erau de fapt steaguri „de băţ” adaptate prin coaserea unor şireturi şi aplicarea unui înscris, majoritatea dintre ele greu lizibile. Continuare ‘ABC … ultras’
Suporterul nu este huliganul derbedeu pus pe scandal si infractiuni.
Suporterul este acel membru al societatii, consumator de sport (fotbal, de cele mai multe ori), care face multe sacrificii pentru a-si sustine echipa.
In orice zi de meci, fie ea luni, marti, duminica, Craciun sau ziua mamei, suporterul isi lasa familia, isi lasa nevasta, copilul sau chiar mama bolnava. El isi cheltuie banii, pleaca de la examen sau de la cel mai important curs; pleaca de la serviciu ori se cearta cu seful doar pentru ca e acea zi din saptamana in care simte viata altfel. Acea zi din saptamana nu intarzie niciodata, vine…, e acolo mereu pentru el si nu e niciodata la fel.
Continuare ‘Pentru cei care inca nu au inteles…’
Probleme dezbătute de-a lungul timpului în revistele Romanian Ultras şi Suporter
ROMANIAN ULTRAS, NR 3-2004 - răspunsuri->Dave
*Dani(Oradea): Am văzut atât articolul din revista voastră cât şi diferite discuţii pe Internet referitoate la felul în cum ar trebui să se îmbrace ultraşii. Totuşi, am văzut poze cu brigăzi italiene în anii ‘80 şi sincer să fiu, mulţi dintre ei, după standardele de la noi, ar fi consideraţi “cetăţeni” sau “ţărani”. Cum stă treaba până la urmă?
R: Moda ultra’ este o “invenţie” mai recentă . la începuturile fenomenului, se dădea destul de puţină importanţă hainelor, aceeaşi situaţie fiind întâlnită şi la noi în ţară până prin ‘98-’99. De atunci lucrurile au mai evoluat însă, cred eu, s-a ajuns să se şi exagereze punându-se prea mult accent pe “look”, uneori în defavoarea altor aspecte, poate mai puţin vizibile dar cu siguranţă mai importante. Fenomenul ultras nu e o modă şi asta ar trebui să înţeleagă şi mai ales să o simtă toţi. Fenomenul e tocmai o “anti modă” (în sensul că nu se schimbă sau cel puţin nu ar trebui să se schimbe aşa mult). Dacă în “viaţa reală” cineva umblă îmbrăcat într-un fel , iar când merge în peluză se schimbă pentru a fi la fel ca ceilalţi…asta înseamnă că nu “trăieşte” fenomenul şi că o face pentru a fi “la modă” sau pentru a fi perceput ca unul din “băieţi”. Continuare ‘Întrebări - răspunsuri’
Fotbalul nu e o problema de viata si de moarte, e mult mai mult decat atat
Aceasta fraza a fost rostita de Bill Shankly (1914 – 1981), manager legendar la Liverpool si arhitectul uneia dintre cele mai mari echipe de fotbal care a existat vreodata. Fiecare om care se considera suporter adevarat crede neconditionat in aceste cuvinte.
Chiar daca astazi fotbalul a devenit astazi o afacere de proportii de neinchipuit odata, esenta i-a ramas neschimbata. Pe San Siro si Old Traford, la fel ca in Hong Kong, Kragujevac sau Cerneteaz – fotbalul se joaca pentru suporteri. Continuare ‘Istoria fanatismului pe stadioane’
A fi ultras inseamna a urmari meciurile si a-ti trai sentimentele intr-un sector special, distinct de celelalte, care este cel mai plin si mai popular dintre toate: PELUZA.
A fi ultras inseamna a fi mai mult decat un simplu suporter, pentru ca acesta nu este in stare de atatea sacrificii si pentru ca acesta nu intelege patosul tau, care vine din adancul inimii. Continuare ‘Ce înseamnă a fi ultras?’
Citiţi partea 1 şi partea 2
O altă scenă ultra’ puternic politizată este cea spaniolă. Dintre grupurile cu tendinţe de dreapta, cel dintâi a fost “Brigadas Blanquiazul” de la Espanyol Barcelona, care aduna în rândurile sale, în anii ’80, numeroşi skinheads de extremă dreapta. Ei au fost şi primii care au introdus pe stadioanele spaniole steagurile cu simboluri politice. Alte grupuri care au îmbrăţişat aceeaşi ideologie politică sunt “Ultras Sur” (care erau, de altfel, legaţi de “Brigadas” de o legătură de prietenie bazată atât pe apropierea politică cât şi pe ura comună pe FC Barcelona), “Frente Atletico”, „Ligallo Fondo Norte” (Zaragoza), „Supporters Gol Sur” (Betis), „Yomus” (Valencia) ş.a.
Situaţia este complicată prin existenţa unor grupuri al căror principal ţel politic este obţinerea independenţei pentru regiunea lor. Printre grupurile “separatiste” se numără Indar Gorri (Osasuna), Pena Mujika (Real Sociedad), Henri Norte (Bilbao) – toate 3 grupări provin din Ţara bascilor iar în trecut este cunoscut că mulţi dintre membrii lor făceau parte din “Jarrai-Haika”(aripa tânără a grupării teroriste ETA), Riazor Blues(Deportivo La Coruna) din regiunea Galicia. Dacă în marea lor majoritate grupările separatiste se încadrează în zona extremei stângi, excepţia este constituită de Boixos Nois de la FC Barcelona (care s-au transformat în ultimii ani aproape total dintr-un grup ultra’ într-unul huliganic, majoritatea membrilor fiind la ora actuală skinheads de dreapta cu convingeri naţionaliste catalane). Orientarea politică nu-i împiedică însă să întreţină relaţii bune cu bascii pe criteriul antipatiei faţă de statul spaniol. La capitolul grupuri de stânga mai poate fi trecut şi Biris Norte (Sevilla). Continuare ‘Politica pe stadioane - ultima parte -’
Partea 1 aici
În paralel, apar în Italia noi forţe politice care atrag o parte a celor dezamăgiţi de scena politică în general şi de stânga extremă în particular. Un exemplu elocvent în această direcţie îl constituie Liga Lombardă (sau Liga Nordului), apărută în 1987. Politica noului partid, condus de Umberto Bossi, viza separarea regiunilor nordice, puternic industrializate, în cadrul unui stat de tip federal. Această idee a găsit aderenţi în unele peluze din Lombardia, zona Venetă şi Piemont.
Evoluţia economică şi politică atât internă cât şi internaţională e cea care poate explica mutările de ordin politic survenite pe scena italiană. Spre exemplu peluza romanistă, care, dacă la începuturile sale, era în mare parte (cu excepţia grupurilor Opposta Fazione şi Boys) orientată spre stânga, a ajuns în doar câţiva ani în celălalt capăt al spectrului politic. Printre peluzele care au rămas fidele orientării spre extrema stângă se numără cele din Modena, Ancona, Empoli, Pisa, Ternana sau Livorno.
La polul opus, pe lângă faimosul “triunghi negru” Inter, Lazio, Verona (alianţă care, de altfel, şi-a încetat existenţa acum câţiva ani) se mai află Udinese, Trieste, Pro Patria, Varese, Ascoli, Foggia, Piacenza…
Continuare ‘Politica pe stadioane - partea a doua-’
Acest articol a aparut in revista RomanianUltras nr.3, va aparea pe site in mai multe parti.
Când vine vorba de asocierea unei convingeri politice pasiunii pentru o echipă, opiniile sunt împărţite. Cert este că fenomenul ultras s-a născut cu politica în sânge.
După încheierea celui de al doilea război mondial, Italia a cunoscut o perioadă de refacere economică şi de stabilitate, astfel că tulburările sociale au lipsit aproape cu desăvârşire. Totuşi, această perioadă calmă avea să se încheie în ultimii ani ai deceniului al şaptelea.
Manifestaţiile studenţesti din 1968 - au anticipat protestele muncitorilor, ce au culminat în “toamna fierbinte” a anului 1969. Problemelor economice interne (creşterea inflaţiei şi a ratei şomajului…) li se adăugau chestiuni ideologice şi de politică externă ce stârneau pasiuni extreme în epocă (revoluţia cubaneză, procesul de decolonizare, războiul din Vietnam…). Continuare ‘POLITICA PE STADIOANE - partea 1-’
Articol scris de Dave-2003
Diferenta dintre ultrasi si huligani imi era destul de neclara in vremea cand am inceput sa frecventez peluza. Sunt sigur ca in vremea aceea (’95-’96) putini erau cei care vedeau clar aceasta diferenta. Lipsei de informatie i se adauga si o anumita “identitate indoielnica” a suporterilor romani. Desi majoritatea(daca nu chiar toti) ne consideram ultrasi, unele dintre realizarile cele mai de seama tineau de incidente cu adversarii,furtul fularelor sau steagurilor. Si in cantece se intalnea denumirea de”huligan” si de fapt presupun ca pt. perioada de inceput huligan a fost folosit ca un sinonim,sau poate un superlativ, al lui ULTRAS. Apariatia in 1998 a gruparii OFFICIAL HOOLIGANS in peluza rapidista nu a fost nici ea in masura sa clarifice lucrurile pentru ca OH nu a fost niciodata altceva decat o grupare ULTRAS. In ultima vreme,diferenta a inceput sa se faca simtita mai puternic:pe de o parte datorita mai bunei difuzari a informatiei (prin Net, reviste etc.) iar pe de alta parte datorita politiei si presei care au incercat in ultimii ani sa asimileze pe ultrasi huliganilor si sa-i trateze ca atare.
Continuare ‘Ultras vs hooligan’
de Alistar-din revista Romanian Ultras numarul 1-2004
Început de poveste pentru că a fost punctul de plecare şi, apoi, de afirmare a libertăţii de exprimare şi de decizie, dreptul de a spune tare şi răspicat “NU” împotriva societăţii… început de poveste, început de ultra’.
1968-ul a fost un an de răscruce pentru întreaga miscare studenţească din ţările puternic industrializate, ca un semnal de alarmă tras asupra faptului că tinerii erau ignoraţi din ce în ce mai mult de opinia publică şi de cei în mâinile cărora se aflau destinele tuturor.
În Italia se pare că totul a început la Pisa, pe 11 februarie 1967, când studenţii se baricadează înăuntrul universităţii afişând un banner pe care scria “universitate ocupată”. Continuare ‘Anul 1968- Început de poveste…’
Partea 1a articolului despre nationalism si scena suporterilor din spatiul ex- iugoslav aici
Asadar am vazut cum nationalismul a aparut in cadrul cluburilor din careul de asi (si al altora mai mici) pana la mijlocul anilor 80. Pana atunci tendinta era cat de cat controlata, dar din acel moment incepe haosul. Apar separarile evidente, cantecele nationaliste obsnuite pana atunci sunt inlocuite de indemnuri la distrugerea sarbilor sau croatilor. Continuare ‘Nationalismul si scena din spatiul ex- iugoslav partea 2′
In caz ca mai e vreo nelamurire: istoria comunismului e prinsa in carti extraordinare si in documente zdrobitoare. Degeaba. In caz ca mai exista naivi constructivi care isi fac iluzii despre firea si asezarea omului in istorie si despre palmaresul birocratiilor inainte si dupa intalnirea cu monstrii: istoria crimei comuniste ramane o invatatura clandestina, cea mai adanca tragedie vreodata ignorata de publicul din afara si de martorii dinauntru. Blesteme si pedepse: doar de la mortii stivuiti intre placi de gheata la Vorkuta sau presarati pe sub terenuri virane la Gherla. In rest, nimic. Istoria comunismului e inutila si degeaba. Un manual inegalabil: cum sa ucizi 100 de milioane de oameni si sa scapi nepedepsit. Continuare ‘Traian Radu Ungureanu: Functia democratică la Livorno’
Pentru o parte din cei ce vin pe stadion, spectacolul sportiv trece pe un plan secundar. Ei vin să-şi încurajeze echipa prin diferite metode: cîntece, bătăi ritmice din tobe şi din palme, folosirea de fumigene, petarde şi torţe şi prin metoda cea mai costisitoare, dar şi cea mai spectaculoasă - crearea de coregrafii. Aceşti suporteri sînt suporterii ultra.
Comentarii recente