In caz ca mai e vreo nelamurire: istoria comunismului e prinsa in carti extraordinare si in documente zdrobitoare. Degeaba. In caz ca mai exista naivi constructivi care isi fac iluzii despre firea si asezarea omului in istorie si despre palmaresul birocratiilor inainte si dupa intalnirea cu monstrii: istoria crimei comuniste ramane o invatatura clandestina, cea mai adanca tragedie vreodata ignorata de publicul din afara si de martorii dinauntru. Blesteme si pedepse: doar de la mortii stivuiti intre placi de gheata la Vorkuta sau presarati pe sub terenuri virane la Gherla. In rest, nimic. Istoria comunismului e inutila si degeaba. Un manual inegalabil: cum sa ucizi 100 de milioane de oameni si sa scapi nepedepsit. O mana de genii in raspar, de la Soljenintin, la Martin Malia, Richard Pipes si J.F. Revel au scris, au incheiat tot ce era de spus despre comunism si n-au incheiat, de fapt, nimic. Ce-au scris si au spus e bun spus si scris intre ei, poate intr-un cerc ceva mai indepartat de prieteni si colegi de incapatanare, dar in nici un caz intr-o societate, intr-un stat, in nici un caz intr-o democratie. Democratiile nu pedepsesc crima in masa pentru ca sunt democratice. Comunismul e scutit de calcatura grea si necrutatoare a posteritatii. Nimeni si nimic nu vrea sa il judece pentru ca nimeni, sau aproape nimeni, nu se poate desparti de una din marile superstitii demonice ale sufletului omenesc: prezumptia de nevinovatie scrijelita pe aripile ingerilor falsi. Comunismul a plecat la macel, imediat dupa 1917, deghizat in inger purificator si, de atunci incoace, primeste speranta, juramantul si increderea a sute de milioane de oameni care ingenuncheaza. Ii saruta poala si cred ca sunt mai buni. Comunismul nu poate fi lovit de lectia propriei istorii, asa cum e ea deja scrisa, de istorici si documente, pentru ca e prea ocupat cu buna primire a admiratorilor sai nascuti intre 1917 si 1987, si, in general, in secunda care tocmai a trecut. Occidentul se bate pentru o definitie noua: lume libera sau, si mai bine spus, acea lume libera care-i primeste cu zambetul ingaduitor, cu zambetul pe buze, pe cei ce vor sa-i sparga buzele, sa-i sfarame libertatea si sa astearna cultul sclaviei. Aceasta imprejurare statistica si patologica explica, partial si pervers, tihna comunismului est-european dupa asa-zisul lui deces, obraznicia si nedreptatea postcomunismului comunist. Din Occident vine lumina in care se imbaiaza tupeul si siguranta de sine ale comunistilor raspopiti. Nici ca se putea exemplu mai bun decat Italia-Croatia, miercuri, 16 august, la Livorno, in paralel cu Voiculescu, Vadim, Musca si alti cativa apologeti ai comunismului si Securitatii, la rampa, de la un cap la altul al Romaniei.

Media si peluza lui Fidel
Legatura e simpla, desi nu de la inceput vizibila. Ce s-a intamplat la Livorno e prelungirea unui tipar istoric bine-cunoscut regimurilor comuniste si mafiilor mostenitoare. E celalalt capat la franghiei cu care Lenin a gasit burghezia la gat. Pe scurt, Livorno a fost a o mia dovada pe minut ca Occidentul accepta orice ar spune un comunist despre comunism, ca lauda comunismului nu deranjeaza.

Tocmai din aceasta inalta adeverinta de legitimitate isi trag zambetul siret cei ce danseaza pe morminte, pe ani de inchisoare, pe umilinte si pe aparitia romanului dezumanizat pe care Securitatea si partidul l-au inmultit si transformat in populatie tampa si majoritara. Italia a jucat cu rezervele jucatorilor care nu vor fi niciodata rezervele titularilor care au cucerit Cupa Mondiala. Croatia a castigat relativ usor (2-0) acest meci fara sens si fara miza. Roberto Donadoni, fost antrenor la Livorno, a incercat o prostie si a reusit superb. A mutat meciul Azzurri-lor la Livorno, convins ca va da o lectie celor ce l-au concediat, acum cateva luni, pe cand antrena, inca, FC Livorno. Italia s-a distins printr-un esec grotesc, Donadoni a fost fluierat ca un tenor mut la Scala, Croatia a plecat acasa cu o statistica pe care o poate interpreta cum doreste. In tot acest timp, marea echipa a Italiei era risipita prin concedii, petreceri si cure de slabire. Dar nu asta conteaza. Cu adevarat importante au fost cele 10 minute de dinainte si toate minutele de discutie de dupa amicalul de la Livorno. Primele 10 minute s-au petrecut dupa un obicei vechi la Livorno, orasul care a ajuns la gratia degradata de a se mandri cu un anume episod istoric: infiintarea Partidului Comunist Italian, acum 85 de ani. Livorno are, ca orice oras italian si ca orice grup occidental mai mare de 10 persoane, o rata de prostie militanta absolut remarcabila. Nicaieri nu se simte mai bine si mai vocal acest merit decat pe Stadionul Armando Picchi. Galeria “ultras” a lui FC Livorno e mai docta in folclor cantabil comunist, in sloganuri si aniversari de partid, decat veteranii Comitetului Politic Executiv al raposatului si postum prosperului Partid Comunist Roman. Asadar, la intrarea Italiei si a Croatiei pe teren, Peluza de Nord a declansat obisnuitul festival al prostiei propagandistice comuniste. Cateva mii de suporteri livornezi au cantat Internationala, au facut rime si sloganuri pe baza de Lenin si Marx. In tribuna, zeci de pancarte ii urau sanatate lui Fidel Castro, ultima si bolnavioara speranta a justitiei omenesti pe pamant. Indata ce au auzit acordurile imnului national italian, bunii internationalisti livornezi au huiduit si au ridicat pumnul strans. Nimic mai firesc. Comunismul e doctrina la putere in toate buletinele de stiri care ne vorbesc de doua saptamani, la BBC si CNN, in International Herald Tribune, pe Euronews si Reuters, de problemele de sanatate ale “conducatorului cubanez” si de “prezenta neintrerupta la putere” a “veteranului socialist”.

Idioti anti-idioti

Livornezii au toate motivele sa se simta mandri, acasa si aprobati, in comunismul lor drag. Odata cu restul lumii occidentale luminate, si ei cred ca, totusi, atunci cand va avea o sansa adevarata nepericlitata de urzelile imperialiste anglo-capitalisto-americane, comunismul va reusi sa lipeasca paradisul de relieful terestru. In acelasi timp, la peluza opusa, grupul idiot opus, partizan al ideii idioate opuse, a procedat in replica. Suporteri croati, in majoritate afiliati asa-zisei Armada care se invarte in jurul clubului FC Rijeka, au trecut la salutul nazist si au desenat cu corpurile, in tribune, o zvastica foarte vizibila. Niste idioti, dar niste idioti cu argumente. In fond, livornezii au fluturat in fata croatilor drapele iugoslave si au scandat numele lui Tito. Si cum nimic nu-i infurie mai justitiar-eroic pe comunisti decat nazismul, croatii au lansat cel mai nimerit proiectil. A doua zi, a intrat in scena FIFA.

Ce se poate ancheta

Doar nu va inchipuiti ca FIFA i-a luat la anchetat pe extremistii comunisti italieni. Fiind comunisti, ei erau, prin definitie, admisibili si imuni. Ancheta se ocupa de croati. Doar de croati. Federatia croata va fi amendata masiv si va pierde, poate, dreptul de a candida, impreuna cu Ungaria, la organizarea Euro 2012. Daca livornezii ar fi proclamat o Republica Sovietica pe durata meciului, FIFA ar fi vazut in asta un bun exemplu de diversitate. Ca sa fie clar. Ca sa nu mai fie nici un dubiu. Ca sa priceapa si oligarhii nostri la ce e buna democratia. Spală.

Sursa : Revista22