Inceputul

Totul a inceput in anul 1974. Era primul an in care Ascoli reusea promovarea pe prima scena italiana . Legendarul presedinte de club , Costantino Rozzi, intrat in inimile suporterilor pentru actiunile sale reuseste sa construiasca un stadion de 40.000 de locuri in doar 100 de zile. E inutil sa amintim ca inaugurarea noii arene s-a facut cu tribunele arhipline ( Ascoli-Torino 1-1 ). In acea perioada, nu existau toate drumurile care leaga astazi stadionul Del Duca de oras, singura cale de acces facandu-se doar prin traversarea ” via delle Zeppelle ” care ducea pana sub Peluza Nord.

Si tocmai acolo, in primele zile ale noului campionat si-au facut loc ultrasii bianconeri. Odata cu ei si-a facut aparitia si legendarul grup SETTEMBRE BIANCONERO ( doua dungi orizontale, alb-negre, cu numele grupului, in centru facandu-si loc o imensa litera A de culoare alba). Pe parcursul anilor care au precedat promovarea in Serie A existau in peluza grupuri ultras ( Falange Bianconera - in principal), dar noul grup constituit de fondatorii SBN, s-a vrut de la inceput a fi unul puternic, care sa incorporeze toata peluza bianconera.
Se vroia infintarea unui grup original, care sa nu poarte una din denumirile deja mult prea uzitate si populare pe scena ultras italiana ( Ultras, Brigate, Boys ) care aparusera in peluzele importante ( Sampdoria , Milan , Inter ). Prin alegerea unui nume original si oarecum neobisnuit, a unei celebre grupari teroriste palestiniene ( Septembrie Negru ) care in acea perioada tinea primele pagini ale ziarelor pentru atentatele sangeroase pe care le provoca impotriva israelienilor s-a vrut a se da o importanta mult mai mare patriotismului local, fata de oras si regiune. Acest nume, adaptat cu succes la cauza alb-neagra , va insoti pentru totdeauna istoria grupului pana la sfarsitul zilelor noastre.

PRIMII ANI

Sunt si cei mai fericiti si extraordinari avand in vedere entuziasmului care ai anima pe toti ascoletanii, dand dovada de o iubire intensa si incontestabila, plina de culoare si pasiune pentru Ascoli ( anii ‘70 erau dominati de improvizatii). Ca sa dam un exemplu, orice deplasare a echipei era insotita de numerosi suporteri: 3/4000 la Napoli, Milano, Torino, Genova, dar si in orase mai mici Terni, Verona, Bologna etc. Oriunde jucau alb-negrii erau insotiti de patimasii lor fani. SBN ( cu numerosii sai componenti ) a fost prezent oriunde cu toate ca steagul grupului a lipsit in unele deplasari, principalul motiv fiind acela al depasirii carentelor de mentalitate, echipa promovand treptat din Serie C, unde a petrecut 2 ani (’72-’74) pana in prestigioasa Serie A. De altfel fenomenul ultras ia nastere in acei ani tarzii ( primele grupuri au fost Fossa dei Leoni , Ultras Tito in ‘68 , Boys S.A.N. ‘69 si Brigate Gialloblu ‘72) ani in care Ascoli se zbatea in diviziile inferioare C2 si C1. Intre timp, grupul isi impune o dentologie foarte precisa si bine stabilita. Tot atunci vor fi confectionate primele materiale ale grupului : tricouri albe inscriptionate cu Settembre Bianconero realizate cu ajutorul unor cartoane in care erau decupate literele care formau numele, aplicate apoi cu ajutorul unui spray negru. O realizare aproape hilara in raport cu tricourile realizate in zilele noastre, adevarate opere de arta. In anul 1978 va fi realizat un nou steag de gard ( exclusiv pentru meciurile de pe teren propriu ) mult mai mare ( aproximativ 30 m ), negru cu litere albe, in centru stema grupului, un craniu ( tipic anilor ‘70 ) sub care erau asezate doua oase incrucisate. Cum am mai spus primul deceniu a fost poate cel mai frumos, cel mai magic, pentru ca visul unui oras foarte mic cum este Ascoli ( 60.000 de locuitori ) de a juca pe prima scena impotriva unor echipe puternice ale Italiei s-a realizat. Multi ani deplasarile bianconerilor au fost magnifice, echipa fiind insotita de mii de simpatizanti si totul producandu-se din 2 motive: imensa pasiune si dragoste a ascoletanilor dar si faptul ca fotbalul reprezenta un fenomen de agregare sociala, prin intermediul lui tinerii uitand toate problemele. Si inca ceva: ATUNCI NU EXISTA pAY-tV.

PRIMELE INCIDENTE

In acei ani faima ascoletanilor a crescut din ce in ce mai mult. Ca dovada , grupurile ultras care ajungeau in Ascoli erau convinsi ca vor gasi un oras rece, specific provinciei, in schimb au gasit intotdeauna o atmosfera incendiara. Multe dintre grupurile care punea piciorul in orasul ”Celor 10 turnuri ” ca sa creeze probleme se intorceau acasa evident ravasiti cu numeroase dovezi ale unei deplasari la Ascoli. In primul an in care s-au prezentat suporterii Fiorentinei ‘74 s-au creat numeroase incidente. Suporterii viola, destui de numerosi ( cateva mii ) bine organizati si patimasi creaza grave incidente luand prin surprindere si nepregatite o intreaga peluza, incidente incheiate cu numerosi raniti din randul ascoletanilor. Aceasta a fost dovada finala ca rigorile primei scene erau mult superioare celor din diviziile inferioare. Din acea zi, de trista amintire, SBN a jurat razbunare ultrasilor toscani si in sezonul urmator Ascoli devine un teritoriu ostil si neprimitor pentru fanii Fiorentinei. Inca de la sosirea suporterilor viola, care venisera sa repete isprava din campionatul trecut se invesc grave lupte de strada de data aceasta intalnind o puternica rezistenta din partea ascoletanilor. Pumni, picioare, gradene, torte… toate zburau cu repeziciune dintr-o tabara in alta lupta incheindu-se cu fuga oaspetilor. Cine poate uita scenele in care scaunele aruncate de suporterii viola s-au indreptat cu repeziciune in propriile lor capete. Vechi povesti, de neuitat pentru cei care le-au trait pe viu. Raportul cu suporterii Fiorentinei va ramane mereu incordat in urma acestor incidente, acest episod fiind descris ca ” revolta ascoletanilo ” in una din cartile lor. Incepand cu acel an prezenta suporterilor viola la Ascoli s-a diminuat intr-un mod drastic.
Acelasi lucru se intampla si cu fanii Romani, chiar daca vin intr-un numar foarte mare, multi dintre ei cad prada grupurilor de interventie alb-negre care patrulau orasul inca din primele zile ale diminetii obligandu-i sa-si regandeasca modul de organizare al deplasarilor. Astfel de lucruri se intampla pana la sfarsitul anilor ‘90. Cine era prezent atunci pe stadioane isi poate aduce aminte ce se intampla duminica de duminica pe Del Duca. Erau alte vremuri, nu existau sectoarele oaspeti, escortele politiei, cei care plecau in deplasari fiind constienti de cea ce se putea intampla. La Ascoli te astepta intotdeauna o peluza plina cu patrioti locali dar si alti suporteri din imprejurimi care dadeau intotdeauna contre puternice adversarilor. Pentru aceste lucruri am devenit din ce in ce mai respectati, nu numai pentru cea ce realizam acasa dar si in deplasare cand eram mereu pregatiti sa ne impunem in fata unor situatii foarte grele, fara sa ne fie frica de nimeni si nimic.
Organizarea peluzei era din ce in ce mai buna, facandu-si treptat aparitia steagurile gigantice de peluza, tipice acelor ani, care ofereau un efect vizual de exceptie. Doar Dorianii se puteau lauda la ceva timp dupa noi cu realizarea unora mai mari. Modul in care ne incurajam favoritii era foarte calduros, plin de pasiune si de culoare, datorita si rezultatelor bune pe care le obtinea Picchio.

PRIMA SCHIMBARE DE GENERATIE

Ca orice grup ultras, si Settembre a traversat o perioada mai putin fasta intre sfarsitul anilor ‘70 si primi ani ‘80. Pe teren Ascoli scrie cele mai frumoase pagini ale istoriei sale fotbalistice (cateva campionate in care ne-am prezentat la inaltime ajungand chiar pe locul 5 si ratarea Cupei Uefa la mustata) dar in peluza situatia era mult schimbata. Se intalnea o diviziune interna, numeroase acuzatii lansate intre vechii membrii si cei noi care au dus la o slabire logica a grupului. Modul nostru de a ne incuraja echipa , din inima si sincer, nu se mai resimtea prea mult, problemele neresfrangandu-se doar asupra SBN ci in intraga peluza amenintand sa duca la desfintarea grupului. Steagurile nu mai erau prezente pe gard nici acasa nici in deplasare din cauza problemelor interne care devenisera din ce in ce mai vizibile. Situatia a durat mai multi ani pana cand un grup foarte decis de baieti ( cu varste cuprinse in jurul cifrei de 20 ) au infruntat problema reusind sa o rezolve si sa infinteze un nou corp de conducere. Steagul a fost refacut, cel vechi fiind intr-o stare jalnica folosindu-se caracterele prezente si pe actualul banner.

ANI ‘80

Din punct de vedere ultras , ani ‘80 au fost cei mai plini de evenimente pozitive si negative. S-a facut delimitarea finala a rivalitatilor ( nenumarate ) si a amicitiilor ( foarte putine dar trainice ) iar grupul si-a stabilit fizionomia finala chiar daca problemele nu disparusera in totalitate. Cum va spuneam lista cu rivalitati era intr-o continua crestere, in acei ani existand numeroase lupte cu alti suporteri. De precizat ca in acea epoca singura modalitate de a ajunge la stadion era de a traversa centrul orasului, deci va puteti imagina foarte usor ce se intampla cand se realiza intalnirea cu romanisti, genovezi, fiorentini, ternani, laziali. Lupte violente de strada care ocupau tot centrul orasului si care se terminau in majoritatea cazurilor cu infrangerea ultrasilor adversari. Totul s-a terminat cand s-a deschis Autostrada Nord, cu ajutorul careia oaspetii puteau ajunge la stadion evitand orasul. Oricum, noua artera stradala nu a modificat prea mult situatia luptele concentrandu-se acum in totalitate pe terenurile din jurul stadionului Del Duca.
Cele mai importante incidente se realizau cu grupurile de: romanisti , dorieni , juventini , milanisti , interisti , genovezi, fiorentini ..etc . Cu ultimii spre exemplu, devenise o intalnire deja asteptata atat din partea noastra cat si din partea lor. La Ascoli, spre exemplu sub peluza oaspete, se intamplau tot felul de incidente. De la batai cu pumni si picioare pana la cele cu arme albe, in urma carora multi dintre ultrasii viola au fost nevoiti sa fie internati la Spitalul Mazzoni din Ascoli ( dar si multi dintre ai nostri erau raniti ). La Firenze ne prezentam intotdeauna intr-un numar destul de mare , odata cu sosirea noastra grupurile de fiorentinezi incercau imediat sa ne intercepteze, dar cand vedeau modul in care noi coboram organizat si compact din mijloacele de transport si ne deplasam intr-un singur grup pentru a ne apara stindardele se limitau la a ne privi dupa care plecau. Nu a avut niciodata loc un incident, reusind intotdeauna sa ne pazim de atacurile lor.
In campionatul ‘83/’84 torinezii au pierdut steagul Ultras Granata ( grup cu ideologie de stanga ), steag care a fost distrus sub privirile lor neputincioase . Chiar si milanezilor le-a fost capturat un steag, Brigate Rossonere Sez Montova. Dar cea mai importanta actiunea a fost realizata impotriva genoanilor, sositi la Ascoli in numar de 300 , fiind asediati sub Peluza Nord , reusind sa patrundem in sectorul lor dupa care acestia au fugit ca niste lasi lasand steagurile pe gard . Le-au fost luate toate steagurile ( inclusiv Fossa Grifoni ) si incendiate in fata lor … chiar acolo in Peluza Nord. In acea vreme , eram invatati asa, maxima umilinta pentru un adversar reprezentand-o arderea steagurilor pe cand astazi steagurile capturate sunt pastrate in peluza si expuse precum niste trofee.
In tragica intalnire cu interistii in ‘88 acestia au pierdut ” Inter club Cologno Monzese ” steag care a fost folosit de aceiasi baieti care il capturasera pentru a realiza ” Gruppo Rasta ”, desfintat dupa un an deoarece semana izbitor de mult cu simbolul miscarii de extrema dreapta din acea perioada .
Cei de care ne amintim cu placere sunt dorienii. In urma asaltului nostru prelungit asupra sectorului care le fusese rezervat, acestia nu au fugit si ne-au infruntat intr-un mod inteligent cu spatele la zid si cu privirea inainte . Am prins multi dintre ei dar si ei dintre ai nostri. Intr-adevar un grup puternic.
La inceputul anilor ‘80 pana aproape de sfarsitul anului ‘84 se putea vorbi chiar de o infratire cu Brigate Gialloblu Verona. Amicitie care s-a incheiat cand un grup de veronezi care nu acceptau aceasta infratire a inceput sa ne strige ”tarani” provocand reactia noastra. Din acel moment raportul s-a schimbat intr-un mod brutal, totul degenerand in urmatorii ani. Ne amintim in special de un meci Verona-Ascoli din ‘85 cand am ajuns in orasul lor aproape 300. Ajunsi la stadion, 100 dintre ai nostri se despart de grup si se indreapta spre peluza gialloblu. Inevitabilele ciocniri cu politia se incheie dupa cateva atacuri. Curajul nostru  coroborat cu rivalitate , este recunoscut de numerosi membri ai legendarului grup Brigate.
Alte intalniri ”incinse” ale acelor ani le aveam cu vecinii nostri bolognezii. Retrogradarea noastra in B , dupa atatia ani petrecuti pe prima scena fiind vazuta de ei ca o adevarata binecuvantare .

PAGINILE NEGRE ALE ANILOR ‘80

Au avut loc episoade grave care au nascut contradictii in cadrul grupului, atat pozitive cat si negative .
1986: la iesirea dintr-o discoteca din Centobuchi , in apropriere de S.Benedetto, un ultras al SAMB, Giusepe Tomasetti , de 21 de ani , dupa o violenta cearta pe teme fotbalistice cu un ultras bianconero , cade la pamant lipsit de viata , dupa ce fusese injunghiat cu un cutit .
In anul urmator ( ‘87 ) in timpul unui meci cu Fiorentina ( caracterizat de ciocnirile deja traditionale ) un ultras viola , este injunghiat sub Peluza Nord (sectorul oaspetilor ); ranit foarte grav , va scapa cu viata printr-un miracol dupa cateva zile de spitalizare.
Septembrie 1988 Ascoli-Inter 1-3 , la sfarsitul meciului, un grup de skinheaderi ai lui Inter, pentru a-si recupera propriul steag , treceau, impotriva oricarei logici, pe sub Peluza Sud chiar in momentul in care noi ieseam . Nimeni nu s-a mai gandit…bataie generala, interventia politiei, in confuzia provocata de fuga participantilor,  cade la pamant Reno Filippini . Transportat de urgenta la spital dupa ce intrase in coma , moare in cateva saptamani.
O lovitura nimicitoare nu doar pentru grup ci pentru intreaga peluza , deoarece Reno era unul din membrii fondatori ai SBN. Un incident foarte grav , care va naste furori la Federatia Italiana de Fotbal: se va interzice accesul in sectoarele mixte, putandu-se intra doar in sectoarele separate, transformate in adevarate custi pentru ai tine pe ultrasi . Controalele de la stadioane sunt la sange iar escortele sunt omniprezente . Numarul ultrasilor a scazut in deplasare aceste masuri avand o repercursiune grava asupra fenomenului. In multe dintre meciurile din perioda ‘88-’91, se va evita expunerea steagului de gard SBN totul din cauza faptelor de dupa moartea lui Reno si pentru a evita persecutia la care erau supuse grupurile, ca al nostru , cu o ideologie de dreapta . S-au mai intamplat numeroase fapte grave , si modul de a-ti incuraja echipa s-a schimbat radical, dar experienta dobandita in acei ani irepetabili, va dainui pentru totdeauna. Si doar acele grupuri ca al nostru , care inmagazinasera deja o experienta vasta au putut trece peste aceasta criza . Asta explica faptul ca avem destul de putina stima din partea tifoseriei anconetane, care a aparut dupa aceasta perioada in care nu rare erau momentele cand existau confruntari cu alti suporteri care se intindeau pe durata mai multor ore, cand ne duceam in deplasari fara protectia politiei printre fanii adversi…. Ei au crescut ” protejati ” de aceea au fost surprinsi in multe randuri de atacurile noastre , neobisnuite pentru ei.
In anii 90/91 , dupa aproape 20 de ani se reaprinde rivalitatea cu anconetanii. Sincer , niciodata nu i-am considerat demni de a fi luati in seama, dovada ca pentru noi, unicul si cel mai mare derby va ramane cel cu Sampdoria, de revazut episodul luptei in care au rezistat plin de onoare in fata asalturilor noastre, precum si modul in care reusesc sa se sustraga actiunilor noastre indreptate impotriva lor, fapt ce nu poate decat sa ne ” enerveze la culme “. Anconetanii si-au gasit si un aliat prin prisma PRESEI LOCALE. Din momentul in care am picat in B, cei 13 ani ai lui Ascoli de Serie A au fost stersi cu buretele, acum neexistand decat Ancona… O echipa urata de toata regiunea si in special de ascoletani, sintagma care li s-ar potrivi cel mai bine fiind ” raceala publicului anconetan ” ( fapt dovedit si odata cu disputarea meciului nationalei la Ancona cand comentatorul partidei Bruno Pizzul  a repetat in mai multe randuri , de-a lungul cronicii partidei , in direct fraza ” se joaca intr-o tacere impresionanta ” ).
O realitate dureroasa pentru ei a fost prezentata de postul Rai 3 si de presa locala cu toate ca sunt partizane cu aceasta echipa pentru ca meciurile cu ei nu au istoric. In afara faptului ca atunci cand jucam in deplasare cu Ancona un numar foarte mare de ascoletani insoteste echipa ( 2000/2500 ) in timp ce ei vin in Ascoli constant 200/300 , doar in campionatul 99/00 venind 800, nivelul calitativ al coreo pe care le cream noi este net superior .
In 91/92 Ascoli disputa ultimul an in Serie A. O echipa care era deja retrogradata inainte chiar ca noul campionat sa inceapa cu adevarat… oricum Settembre Bianconero a fost prezent pe orice stadion pe care Ascoli si-a facut aparitia. De la 40 la Parma la 150 la Bologna si 50 la Firenze, unde peluza locala era in protest impotriva problemelor create cu politia (in urma confruntarilor dintre fiorentini si juventini, numerosi ultrasi viola au fost arestati) ne-au aplaudat la scena deschisa vazand ca in continuare ne sustineam cu pasiune echipa, cantand tot meciul cu toate ca era deja retrogradata .

CADEREA LEILOR

Ascoli spune adio primei scene si pentru 3 ani va juca in Serie B. In primi doi ani, Bierhoff si compania vor forta promovarea in A (memorabile meciurile cu Padova) . In cel de-al treilea an petrecut in B se petrece incredibilul: retrogradarea in C , precedata de disparitia ( decembrie ‘94 ) a iubitului nostru presedinte COSTANTINO ROZZI.
Astfel au fost scrise cele mai negre momente din istoria noastra… presedintele era unul din noi, un ascoletan pur-sange, decis si capabil, imprevizibil si simpatic. Pentru noi a fost ca si cum am fi pierdut un parinte, pentru tot cea ce a facut nu il vom uita niciodata ! Miscarea ultras , a resimtit din plin aceste evenimente . Ascoli, penultima in B cu o echipa din care nu lipseau vedetele ( Bierhoff, Galia, Zanoncelli, Binoto, Zaini ) . Deplasari mai putin numeroase dar in care SBN a fost mereu prezenta, proteste vehenente la adresa jucatorilor terminate de multe ori cu invadarea vestiarelor. Totul a fost in van, deoarece acest grup de mercenari s-au predat refuzand sa mai lupte. Spre finalul campionatului echipa parea ca se trezeste repurtand importante victorii la Pescara si Acireale, dar totul s-a terminat in urma jocurilor dezastruoase de pe teren propriu terminate intotdeauna cu egaluri si infrangeri . Si, in final Ascoli se intoarce in C, dupa 23 de ani ( 14 in A si 9 in B ), adancindu-se in infernul din C .

Anii petrecuti in C

Primul an de C  a reprezentat un inceput reconfortant, atat din partea echipei cat si a peluzei, starnind numeroase temeri ca odata cu aceasta retrogradare peluza nu va mai fi niciodata ce a fost in trecut. Echipa merge bine , si ajunge in Play-Off, aceasta jumatate de campionat reprezentand o renastere a suporterilor . Deplasari numeroase si o sustinere destul de buna atat acasa cat si in deplasare. Paradoxal, retrogradarea va da un alt avant grupului, care pe terenurile din C va regasi adevaratul spirit ultras, care de multe ori lipsise in diviziile superioare. Finalul se termina insa rau pentru noi (infrangere la Foggia cu Castel del Sangro , in fata a 7000 de ascoletani ) si o lovitura psihologica  pentru ca cea ce parea destul de facil , intoarcerea in B nu s-a produs. Urmatorii 3 ani s-au petrecut in anonimat  petrecuti fara lupta totul culminand cu retrogradarea in C2. Evenimentele cele mai importante din acesti 3 ani a fost invazia terenului pe Del Duca cu ocazia meciului dintre Ascoli si Battipagliese in campionatul 96/97 in urma careia 2 jucatori oaspeti au fost raniti. Totul s-a terminat cu suspendarea terenului pentru 4 etape. Apoi, incidentele obisnuite cu celelalte tifoserii ( lecesii, cosentinii, ternanii … ). Spiritul razboinic care ne domina este mereu acelasi dar lumea ultras e total schimbata data in special legilor represive la care suntem supusi etapa de etapa iar pentru un oras ca Ascoli care nu are un important suport uman, reprezinta o lovitura grea. Ultimele doua campionate 99/00 si 00/01, sunt importante mai mult pentru SBN. Grupului i se alatura tineri entuziasti care au idei noi si inovative. Si atat de asteptatul ” schimb de generatii ” care in anii precedenti din diferite motive nu se produsese .
Peluza capata o fiozionomie noua, imaginea sa fiind in crestere. Experienta ” batranilor ” combinata cu entuziasmul tinerilor reprezinta o combinatie incredibila. Dupa numerosi ani petrecuti in latenta isi fac aparitia coreografiile colosale, suporterii nu de putine ori incurajandu-si echipa timp de 90 de minute intr-un mod furibund. De multe ori s-a inregistrat o prezenta numeroasa la stadion de 10.000 fiind chiar 13.000 la meciul cu Ancona din campionat si Viterbese ( Play-Off ). De deplasari nu mai vorbim , de la Palermo la Arezzo, de la Crotone la Lece, de la Casarano la Acireale, trecand prin Andria, Foggia, Nocera, Avellino, Roma, Benevento, Battipaglia, Cosenza, Napoli.

FINALA CU ANCONA DE LA PERUGIA

Anul urmator , promovarea in B ne-a scapat de putin la Perugia . Finala Play-Off , tocmai impotriva Anconei ( inca odata noi 10.000 iar ei doar 4.000 ) a fost pierduta. La finalul meciului multe grupuri de anconetani au cazut in mainile ascoletanilor furiosi dupa ratarea unei noi promovari, incidente incheiate cu numeroase steaguri capturate din partea noastra.

CONCLUZII

In linii mari acestea sunt principalele evenimente care inconjoara istoria grupului nostru. De notat modul cum s-au petrecut confruntarile si incidentele povestite mai sus: nu am facut-o pentru a lauda anumite actiuni, ci doar pentru a evidentia care a fost natura adevaratului ascoletan si a grupului SBN. Doar cei care au trait acesti superbi ani vor putea intelege cea ce a reprezentat si va reprezenta SETTEMBRE BIANCONERO pentru Ascoli si Peluza Sud ,

Pentru noi Ascoli este o credinta , nu se discuta …. se iubeste !
Settembre Bianconero 1974

Articol tradus de pe siteul grupului Settembre Bianconero de Andy