Termenul italian ultra este adesea tradus prin termenul englezesc”hooligan” si aceasta o greseala pe care multi jurnalisti italieni, impreuna cu multi observatori straini, o fac.
Daca verificam semnificatia celor 2 termeni vom vedea repede ca nu corespund. Termenul”hooligan” vine de la numele unei bande, care a fost activa la sfarsitul anilor 1800 in Anglia, faimoasa pentru agresivitatea sa. Acest cuvant ii defineste pe suporterii cu acelasi nume ca fiind niste duri, in timp ce termenul “ultra” este mai cuprinzator decat primul; el vine direct din lumea politicii (sustinatorii regalitatii in Franta, grupurile de dupa’68 cu orientare de stanga) si denota extremism politic.
Huliganismul din fotbalul englezesc a contribuit la formarea grupurilor de tineri care isi exprimau sustinerea intr-un mod nou si cu mult mai agresiv decat in contextul european. In diferitele situatii nationale, acest fenomen a interactionat cu unele elemente culturale,sociale si politice. Aceste elemente au determinat forma diferita de dezvoltare pentru ultrasi in comparatie cu modelul englez.
In Italia fenomenul ultra’ a aratat un grad de autonomie atata de mare fata de originalul “hooligan” englez incat, de-a lungul anilor 1980, a devenit, la randul sau, exemple pentru alte tari europene(in particular pentru tarile din jurul Marii Mediterane ca Spania sau Grecia, pentru tarile din fosta Iugoslavie, Franta si pentru cateva state baltice).
In Italia nasterea ultrasilor s-a desfasurat intr-un context politic foarte disputat. Italia arata o trasatura speciala care a atins apogeul intre al doilea razboi mondial si sfarsitul anilor 1970.Politica implica toate categoriile sociale; evenimentele sportive si culturale erau vazute ca un prilej de a-ti exprima adeziunea fata de viziunea conservatoare a lumii(care in anumite cazuri particulare poate fi considerata pro-fascista) si o viziune avand legatura cu stanga comunista.
Aceasta opozitie era evidenta de asemenea si in fotbal, in asemenea grad incat este posibil sa subliniem diferente la echipe in functie de baza sociala a suporterilor si de aria geografica unde diferitele idei politice erau mai mult sau mai putin puternice. In Milano , Milan reprezenta echipe clasei muncitoare (in special lucratorii de la cai ferate), deci era considerata de stanga, pe cand Inter era echipa clasei mijlocii din Milano si era considerata a fi mai apropiata de ideile conservatoare. De asemenea tendinta politica a unei regiuni influenta automatic majoritatea echipele importante, astfel incat in Emilia comunista echipa Bologna avea, inevitabil, suporteri cu idei de stanga, in timp ce Verona era simbolul conservatoarei regiuni Veneto.
Aceasta regula s-a aplicat chiar si primelor grupuri de suporteri, la inceputul anilor’60, organizate de anumite persoane care se ocupau de vanzarea de bilete si organizarea deplasarilor. Asa ca mai multe grupuri de suporteri ale lui Inter, organizate de Servello, reprezentantul Miscarii Sociale Italiene si respunzator de managementul echipei, erau mai apropiate de ideile conservatoare, pana in situatia in care grupul Boys a aparut din separarea unui grup de tineri suporteri care apartineau Miscarii Sociale Italiene. Niste suporteri ai lui Torino nu si-au ascuns simpatiile lor de stanga, ei afisand cateodata bannere cu sloganuri politice si adesea incepand certuri cand dadeau peste intruniri fasciste. In 1964 clubul”Fedelissimi”, sustinator al lui Torino, a atacat un miting fascist in 1964.
Intr-un context foarte politicizat, avantul tinerilor rebeli in anii’60 avand ca consecinta logica nasterea grupurilor ultra’ nu este numai o expresie a unui comportament social si cultural, ci are si o influenta puternica a situatiei politice.
In Anglia, subculturile stradale, conectate cu muzica rock, au contribuit la nasterea si dezvoltarea unui sistem de reguli care este baza huliganilor organizati(legatura stransa cu teritoriul, reguli de acces stricte, aparare impotriva intrusilor, comportament agresiv si asa mai departe). Aceste reguli s-au intins si in alte tari europene prin diferite canale. In Italia, unele din aceste stiluri ale tinerilor au castigat putere si importanta chiar in timpul anilor protestelor studentesti(1968-1969) si a revoltelor muncitorilor din marile uzine si au fost puternic influentate de ele. In Italia miscarea de protest nu a fost legata numai de studenti, ea includea si multi tineri muncitori. Multi tineri se intalneau in grupuri, cateodata si in mici partide, organizate pe ideile leniniste. Aceste grupuri ocupau strazile si pietele din Italia, infruntand opozitie din partea politiei si a grupurilor organizate de dreapta. Aceste grupuri(cele de stanga) controlau exact locurile de intalnire unde subcultura stradala era in floare. Asadar noile stiluri stradale si motivele politice au inceput sa se implementeze in aceste grupuri. De asemenea ,in interiorul acestor grupuri, noile subculturi importate din Anglia s-au combinat cu rebeliunea tipica varstei . Acesta a fost si cazul pentru grupurile”ultra”. Primul din aceste grupuri s-a numit “La Fossa dei Leoni” si s-a format in 1968 in Milan. Dupa aceea , Boys Inter , impreuna cu alte grupuri care si-au luat numele direct din limbajul politic (incepand cu “ultras” in 1969 la Sampdoria si continuand cu Fedayn, Vigilantes etc…).
Toate aceste grupuri erau in mod clar fascinate de modelul hooliganului englez, iar cand suporterii englezi si cei italieni se intalneau pentru un meci, aveau ocazia sa faca comparatii: primii ultrasi italieni au inceput sa se identifice cu un anumit tip de imbracaminte si cu o anumita sectiune a stadionului care automat devenea interzisa pentru ceilalti spectatori. Isi sustineau echipa cu cantece fara sfarsit pe parcursul intregii partide si se comportau violent cu suporterii rivali. Totusi, ultrasii italieni mai admirau si alt model social, cel al micilor grupurilor politice extremiste care ocupau strazile si pietele, care reprezentau un model foarte vizibil de aderenta, ardoare si duritate.
Este clar ca grupurile ultra au avut tendinta sa adopte stilul acestor grupuri politice, formandu-si propria organizatie si caracteristica structurala. Influenta poate fi vazuta in aderenta spontana a unor ultrasi la grupuri de extrema stanga, chiar daca extremistii n-au dus niciodata campanii sistematice de recrutare in stadioane. Cazul grupurilor ultra’ formate de grupuri de extrema dreapta e diferit. Acesta a fost cazul la Verona, Lazio si Inter. In aceste cazuri se pare ca Miscarea Sociala Italiana, interzisa in strazi si piete, a incercat sa preia avantajul rebeliunii anti-sociale a tinerilor suporteri din fotbal, care se adunau in peluzele stadioanelor,pentru a le influenta comportamentul. Astfel in Milano, membrii cheie in Miscarea Sociala Italiana erau fondatorii Boys Inter si in Roma era un numar foarte ridicat de extremisti de dreapta in randul ultrasilor laziali.
Era o combinatie intre o cultura a fotbalului si grupurile politice care a dat stilul special al miscarii ultra’. Aceasta miscare nu era exclusiv bazata pe comunitatea clasei muncitoare(cum erau huliganii englezi), ci reprezenta mai multe clase sociale. Miscarea ultra’ era compusa si din oameni care au experimentat violenta in masa in domeniul politicii(nu numai clasa muncitorilor ci si clasa de mijloc, nu numai partizani de dreapta, ci si de stanga)dar si de oameni care au experimentat violenta in implinirea nevoilor de zi cu zi(gastile locale).
Hiadeti acum sa examina mai in detaliu anumite caracteristici care au diferentiat grupurile italiene de cele europene in aceasta perioada. Vom vedea ca amestecul dintre sustinerea fotbalistica si activitatea politica a fost absorbit de grupurile ultra’, si acest amestec a imfluentat modul lor de a se comporta si structura lor organizatorica.
Desi grupurile ultra’ erau atrase de violenta(ca si verii lor englezi) si erau prieteni sau rivali a altor echipe urmand traditionalele prietenii sau rivalitati dintre diferitele echipe, tendinta politica a influentat aceste prietenii sau rivalitati. De exemplu, suporterii de stanga ai Bolognei au devenit ostil fata de cei de dreapta a Veronei si au devenit prieteni cu cei ai lui Milano, care le impartaseau ideile de stanga. In plus, ultrasii au adoptat direct aceleasi haine ca grupurile politice stradale: geci de camuflaj de lupta care purtau emblemele echipelor, blugi, sepci si altele, care l-au facut pe ultras sa para ca un luptator de gherila urban. In plus, in stadioanele italienesti, suporterii au inceput sa bata tobe din aluminiu similare cu farfuriile imprumutate de la demonstratii, folosindu-le pentru a insoti cantecele. Sloganurile pe care suporterii le cantau fara incetare la meciurile de fotbal erau de asemenea imprumutate din politica. Bannere si steaguri imense ,tipice pentru demonstratiile si marsurile politice, au inceput sa apara si in stadioane.
Grupurile ultra’ erau de asemenea mult mai deschise spre lumea exterioara decat grupurile de huligani; din cauza tendintei contraculturale, grupurile ultra’ acceptau un numar remarcabil de femei(absente in grupurile europene) si implicau direct activitatea membrilor, ca in recrutarea politica, intentionata pentru a creste numarul membrilor(pe langa activitatile de autofinantare). Toate aceste caracteristici subliniaza o diferenta organizatorica substantiala intre aceste grupuri din Italia in comparatie cu modelul englezesc. In timp ce englezii sau alti suporteri europeni in principal preferau o sustinere spontana, neplanuita si neorganizata dinainte(cum ar fi cantecele, spectacolele facute prin ridicarea fularelor si toate lucrurile care se puteau face in ziua meciurilor), suporterii italieni au simtit ca activitatile colaterale imprumutate din politica si facute cu scopul de a extinde si de a mari sustinerea din peluza erau o reala prioritate. Aceste activitati au creat o organizare care mergea cu mult mai departe de meciul de duminica si care implica sedinte in mijlocul saptamanii unde suporterii lucrau la crearea si punerea in practica a fluturarii steagurilor, menite pentru a atrage pe toti ceilalti suporteri din peluza si productiei diferitelor materiale pentru a autofinanta grupurile.
Ca sa avem o imagine de ansamblu, cateva alte caracteristici trebuie subliniate. Ultrasii erau asemanatori primilor huligani englezi prin faptul ca aveau sentimente profunde pentru echipa lor si prin faptul ca erau puternic legati de cultura populara de sustinere a echipei. De aceea,ultrasii ocupau sectoarele unde biletele costau mai putin, priveau meciul fara a sta niciodata jos, preluand constant inspiratie din traditie.
Dupa prima etapa a dezvoltarii ultrasilor de la inceputul anilor ‘70, dezvoltarea grupurilor a fost constanta si a mers mana in mana cu ciocnirile violente dintre suporterii rivali. Prima alarma fata de aceste incidente a fost trasa pe 21 decembrie 10975 cand federatia italiana a stabilit a “zi a pacii” ca o incercare de a opri confruntarile.
In perioada 1977-1983 , in restul tarilor europene era vizibila o crestere a violentei datorita cresterii stilului militar in randul grupurilor de huligani. Diferiti factori au contribuit la aceasta crestere , printre ele fiind cresterea nevoi de a planifica batai din cauza masurilor de securitate sporite si a unui control mai aspru al politiei, si cresterea subculturilor apartinand tinerilor de la sfarsitul anilor’70. Stilul skinhead a devenit predominant pentru stadioanele din nordul Europei si datorita cresterii tendintei catre xenofobie si rasism , acest stil a facut ca cele mai violente grupuri de huligani sa se situeze pe pozitii mult mai apropiate de extrema dreapta. Asta intr-o vreme in care gruparile politice de dreapta cautau sa influenteze si manipuleze grupurile de huligani din Germania si Anglia. In Italia dinamica era,in parte, diferita fata de ceea ce se intampla in restul stadioanelor din Europa. Grupurile controlate de dreapta si-au intarit pozitia in timp ce scena sociala si gandirea radicala era controlata complet de catre stanga. Chiar si avantul stilului skinhead nu a pornit pentru cativa ani si a fost restrans la anumite zone. Totusi, si in Italia, violenta a crescut, dar din cauza altor motive si anume din cauza declinului partidelor politice de la sfarsitul anilor’70, care a starnit mania oamenilor si a dus la o violenta explozie in 1977, culminand cu lupte amare intre politie, grupuri de dreapta si chiar in cadrul grupurilor politice de stanga. Ceea ce se intampla in piete in cadrul demonstratiilor, influenta comportamentul suporterilor, astfel incat pe stadioane a crescut afluenta de arme ilegale, cutite, bari de metal si rachete. Numele noilor grupuri erau inca influentate de situatia politica a acelor ani:multe grupuri se numeau”brigazi”, ca o referire la grupurile teroriste active si multe simboluri au aparut pe stadioane apartinand terorismului de stanga ( de exemplu steaua cu 5 colturi a REd Brigates) sau celui de dreapta(crucea celtica care era simbolul Ordine Nuovo). Cresterea violentei pe stadioane a fost subliniata de moartea unui suporter lazial in 1979 inainte de inceperea unui derby roman. In chiar aceeasi zi, incidente grave s-au petrecut si in Ascoli, Milan si Brescia. In aceasta perioada, grupurile ultra’ mari capatasera control chiar asupra intregii peluze.Desi comportamentul belicos era mai puternic si nivelul incidentelor crestea, matrita comportamentala care activa violenta urma regula violentei ca un intrument, regula imprumutata din politica. Inainte de a castiga locul in elita unui grup, membrii lipsiti de experienta trebuiau sa traca o serie de teste si trebuia sa demonstreze ca se poate pune baza pe ei, nu numai din punct de vedere al batailor, ci si din punct de vedere al organizarii si al comportamentului general. Folosirea violentei avea loc numai la meciurile in care suporterii sunt dusmani istorici; astfel violenta era intr-un fel restransa. In aceste vremuri in care grupurile ultra’ au cunoscut o expansiune fara precedent din punct de vedere organizatoric si al numarului de membrii, au aparut si anumiti sefi care aveau sarcini specifice, cum ar fi organizarea deplasarilor, relatia cu clubul etc.
Intre 1983-1989 miscarea ultra’ a atins chiar si stadioanele provinciale si echipele din diviziile inferioare, implicand tineri care proveneau din toate clasele sociale. Nu trebuia sa ai o conditie sociala proasta pentru a fi ultras: chiar din contra, in aceste grupuri erau oameni cu slujbe bune si adesea avand ca nivel de educatie universitatea. Adesea, erau chiar in orasele mici bogate provinciale unde cele mai dure si mai radicale grupuri puteau fi gasite, ca de exemplu Ascoli, Cesena, Verona sau Udine. In aceste orase, interactiunea dintre cultura ultra’ si rivalitatile traditionale dintre orase si regiuni a facut ca fenomenul sa infloreasca in cel mai original mod. In aceasta perioada, lumea ultra’ era dominata de mandria locala.
In anii ‘80, odata cu declinul miscarilor politice, situatia se schimba. Apar noi grupuri, de tineri, aflati in contradictie cu ultrasii oficiali, care pana la urma isi gasesc locul in spatele steagului lor de gard. Denumirile lor, variate, difera ca sursa de inspiratie fata de cele din anii’70. In acesti ani, noile grupuri isi aleg nume ca”Wild Kaos”,”Sconvolts”(in traducere oamenii suparati), “Verona Alcohol”. Aceste grupuri erau interesate in sanse de a lupta si apartineau culturii de exces si freak. Modelul lor nu era lupatatorul de gherila urban ci Alex, tanarul super-dur din filmul”Clockwork Orange”(Portocala mecanica), a carui imagine a inceput sa apara in diferite peluze, inlocuind portretul lui Che Guevara. Noile grupuri erau rezultatul unei perioade in care societatea civila era dominata de curentul hedonist, exhibitionist, nepasare fata de politica si angajare sociala. Toate aceste grupuri au fost formate intre 1983-1985 si s-au dovedit mai inventive in a scapa de controlul politiei, care in trecut le facuse probleme prin aceste controale predecesorilor lor. Noilor generatii de ultrasi nu le pasa de aliantele existente, rupandu-le si creind crize din cauza comportamentului lor necontrolat.
Putem sesiza ca , diversele miscari ideologice au influentat membrii societatii, influentand, implicit, si comportamentul suporterilor de fotbal
-articol tradus de pe un site mai vechi, View from the terrace- multumim pt. text webmasterului de acolo, David Low-
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, s-au declarat de acord, marţi, cu modificările propuse la Legea 4/2008 privind combaterea violenţei în sport, potrivit cărora la meciurile cu grad ridicat de risc este necesară prezenţa prefectului şi a unui procuror.
Directorul General al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Gavrilă Pop, a declarat, joi, că nu are nimic împotriva torţelor şi fumigenelor pe stadioane, însă doar în cazul în care cluburile organizatoare îşi asumă răspunderea pentru ele şi totul se face în mod organizat.
Comentarii recente